Planta de Aloe Vera

Aloe Barbadensis Miller, supranumita Aloe Vera, este o planta subtropicala din familia liliaceelor (ca si usturoiul, ceapa, crinul, laleaua, etc.). Ea este una din cele peste 250 de specii de aloe, binecunoscuta în multe tari pentru efectul sau terapeutic extraordinar, fiind considerata de aceea ca un veritabil medicament natural. Denumirea de "aloe" provine de la cuvântul arab "aloeh" care înseamna în limba araba "seva cristalina si amara", iar planta a fost utilizata înca din antichitate, fiind renumita pentru virtutile sale curative.
Numele de Aloe Barbadensis Miller l-a primit dupa botanistul Miller care a descris pentru prima data planta aloe din insulele Barbados. Alti botanisti i-au dat numele de Aloe Vera Linné, Aloe Vera Lemarck. În comert Aloe Barbadensis Miller este cunoscuta sub numele de Aloe Vera, "vera" fiind cuvântul latin care înseamna "adevarata", denumire ce se datoreaza efectului terapeutic foarte puternic. Desi nu este singura specie de aloe cu efecte curative, conform cu ultimele cercetari medicale în domeniu, Aloe Vera este specia cu cele mai puternice rezultate medicale.

Aloe - un secret stravechi

Vechii egipteni o numeau "planta nemuririi" si o puneau printre darurile funerare înmormântate împreuna cu faraonii, pentru a asigura, chiar si dupa moarte, sanatate spiritului faraonului. Cu sute de ani în urma africanii agatau planta în manunchiuri deasupra usii pentru a alunga spiritele malefice. Medici celebri ai antichitatii si personalitati istorice remarcabile au fost fascinate de puterea curativa a acestei plante.
Prima atestare "documentara" a plantei miracol o gasim încrustata în piatra pe o placuta descoperita într-un mormânt egiptean de acum 3500 de ani.
Primul tratat medical antic care mentioneaza planta de aloe si efectele ei vindecatoare se numeste "Papyrus Ebers" si se estimeaza ca a fost redactat în jurul datei 1553-1550 î.d.H.

Aloe - O istorie care se repeta... din negura timpului

De la descoperirea plantei aloe în urma cu mii de ani, planta a fost folosita cu succes în scopuri terapeutice. Efectele plantei erau cunoscute de marile civilizatii antice, de la persani si egipteni în Est, greci si romani în Europa, pâna la popoarele de pe continentul african si subcontinentul indian. Planta era raspândita în Asia si zona Pacificului, regasindu-se si în folclorul japonez, filipinez si hawaiian.
Va oferim în continuare câteva date importante din îndelungata istorie a plantei Aloe Vera.
333 î.d.H. În antichitate planta a fost considerata atât de importanta, încât Aristotel l-a sfatuit pe Alexandru cel Mare sa ocupe insula Socotra, renumita pentru plantatiile mari de aloe de acolo, aloe fiind folosita la tratarea ranilor soldatilor.
Însusi Alexandru cel Mare a fost ranit de o sageata si vindecat de catre un preot care a folosit gel stors din frunzele plantei de aloe.
1000 - 1300 d.H. Planta uscata devine un medicament de raspândire larga în toata Europa.
1300 - 1500. Planta prelucrata uscata intra în medicina engleza pe post de laxativ si ca un tratament al bolilor si ranilor exterioare. Planta uscata se importa din Africa, mai ales de pe insula Socotra.
Printre multe minunatii mentionate de Marco Polo în urma calatoriilor sale în Orient se afla si descrierea numeroaselor aplicatii terapeutice ale plantei de Aloe Vera.
1500 - 1600. Conchistadorii spanioli au descoperit ca la baza multor remedii medicale aztece se afla Aloe Vera, cunoscuta ca un agent curativ de mare efect. Cultivata apoi în vecinatatea bisericilor catolice, a fost folosita intens de misionari si populatie ca un medicament universal, mai ales în regiunea insulelor Caraibe, America de Sud si Centrala.
1600 - 1700. Fermierii spanioli si olandezi au întemeiat primele plantatii comerciale pe insulele Barbados si Curaçao. O solutie obtinuta prin fierberea frunzelor de aloe se exporta în principal în Europa.
1700 - 1900. Carl Von Linné în 1720 foloseste pentru prima data denumirea de Aloe Vera Linné pentru descrierea plantei. Apar sute de articole si referinte me-dicale în toata lumea, descriind varietatea aplicatiilor aloei în diferite tratamente. În 1820 Aloe Vera a fost amintita oficial ca laxativ si protector al pielii în lucrarea United States Pharmacopoeia (U.S.P.).
1900. Datorita efectelor terapeutice, planta se cultiva pe scara larga în regiunile calde. Frunza proaspata sau deshidratata se vinde pentru tratarea ranilor si afectiunilor pielii, incluzând ulcerul, arsurile, dermatita si altele. În 1912 colonelul H.W.Johnston fondeaza prima plantatie comerciala americana de aloe în Florida.

O familie numeroasa

În botanica sunt enumerate pâna acum peste 250 de specii de aloe. Dintre acestea, printre cele mai importante amintim:
Aloe socotrina: Planta cu originea de pe insula Socotra, Yemenul de Sud, a fost mult timp cea mai raspândita specie de aloe. Datorita efectelor terapeutice considerate magice, negustorii arabi au comercializat-o peste tot, timp de secole, de pe malurile Marii Mediterane pâna în China.
Aloe africana: Aloe Africana a fost cultivata de fermierii olandezi si, pâna la aparitia Aloei vera, a fost cea mai cautata specie de aloe din lume. A fost comercia-lizata sub forma de praf sau gel uscat.
Aloe Vera: (Linné/Barbadensis Miller/Vulgaris). În secolul al XVII-lea negustorii britanici au derulat un comert de amploare, profitabil, bazat pe planta salbatica de pe insula Barbados. Efectul laxativ al frunzelor uscate era foarte apreciat.
Exista doua specii de Aloe barbadensis, cea verde si cea albastra. Specia verde poate fi folosita în scopuri terapeutice doar dupa 4-5 ani, cea albastra, crescând mai repede, ajunge la maturitate la sfârsitul anului al treilea. Amândoua speciile au aproape aceleasi efecte terapeutice.
Aloe ferox: Împreuna cu Aloe saponaria, este cea mai agreata specie de aloe a Estului Îndepartat. Consumarea aloei în viziunea japonezilor, chinezilor si taivanezilor este o placere deosebita. Se manânca cruda sau fiarta, miezul strecurat si condimentat se bea si se foloseste în scopuri terapeutice. Azi, japonezii sunt cei mai mari consumatori de aloe, în special de Aloe Vera si aloe Ferox.
Aloe arborescens: În regiunile sudice, desertice ale fostei Uniuni Sovietice creste aceasta specie salbatica de aloe, care a fost în atentia cercetatorilor rusi si a pionierilor medicinei naturiste. Efectele terapeutice au fost descrise de profesorul oftalmolog Vladimir Filatov si de biologul Israel Bekhman.

Aloe Vera - schita de portret

Planta are frunze carnoase în forma de lance care cresc direct din pamânt, cu marginile în forma de dinte de fierastrau. În mijloc prezinta o tulpina care se termina în flori de culoare galben-rosie de forma cilindrica.
Planta cultivata are înaltimea de 75 - 120 cm, are 12 - 15 frunze late, carnoase, greutatea unei frunze fiind între 700 - 1500 grame. Marimea frunzelor depinde de calitatea solului si conditiile climaterice. Planta atinge maturitatea dupa 3-4 ani, abia atunci poate începe perioada de recoltare.
Planta Aloe Vera creste natural în Africa de nord, est si sud, în tarile din jurul Marii Mediterane, Marii Rosii, în India, China si insulele Oceanului Indian. Este cultivata în insulele din Marea Caraibelor, în tari ca Republica Dominicana, Barbados, Jamaica, Puerto-Rico. Mari plantatii se gasesc în Texas, California, Arizona si Mexic. În general planta nu creste în zonele geografice unde temperatura coboara pentru mult timp sub zero grade.
Firma Forever Living Products cultiva Aloe Vera pe mai multe plantatii în insulele Barbados, în insulele Dominicane si pe plantatiile din Texas - Rio Grande Valley. Plantele aloe sunt plantate pe rânduri la o distanta de 60 -70 cm una de alta, sistem de cultivare impus de mecanizarea procesului agronomic. Frunzele se recolteaza numai manual, se detaseaza sub asa-numita "linie de gel" si, astfel, întreaga cantitate de gel ramâne în frunze, prevenindu-se procesul de oxidare. Se recolteaza frunzele exterioare, 3 - 5 frunze de pe fiecare planta matura la 5 - 8 saptamâni.

O minune care dureaza numai doua ore

Aloe Vera contine un complex extraordinar de bogat de substante dar pentru început putem spune ca doua sunt cele mai importante:
- aloina, situata imediat sub coaja frunzei, un lichid galben laptos cu gust amar, folosit de secole ca laxativ (utilizat sub forma de praf)
- gelul de aloe, un lichid vâscos situat în interiorul frunzelor.
Principalul dezavantaj care a facut ca folosirea aloei sa nu fie atât de raspândita pe cât este de eficienta în tratarea atâtor afectiuni, a fost instabilitatea accentuata a gelului extras din frunze. Dupa taierea unei frunze, sucul obtinut prin stoarcerea acesteia se oxideaza foarte rapid (daca nu este prelucrat în decurs de doua ore), pierzându-si drastic din calitatile curative (aproximativ 95 % din principiile active sunt oxidate si atacate de microorganisme).
Acest fapt a facut ca utilizarea aloei sa fie limitata numai la zonele unde planta creste în mod natural.
Cu toate acestea, traditiile diferitelor popoare mentioneaza efectul vindecator extraordinar al plantei de aloe si ofera metode empirice de conservare a principiilor active continute în planta. Dintre acestea mentionam medicina populara româneasca care cunoaste un remediu naturist din aloe (varianta care creste în regiunea temperata) macerata în miere si vin, remediu folosit cu succes în numeroase afectiuni digestive si ca revitalizant în diferite tipuri de convalescente.

De la numai 2 ore la... patru ani!

Gelul din interiorul frunzei este componenta cea mai activa si mai eficienta din punct de vedere medical a plantei, dar, în ciuda efectelor sale atât de spectaculoase, acest dar al naturii nu putea fi folosit decât de catre cei care aveau acces la aloe în stare proaspata, pentru ca nu se cunostea un procedeu eficient de conservare pentru o perioada mare de timp.
În urma a numeroase cercetari în mari institute ale lumii s-a constatat ca stoparea procesului oxidarii (si în consecinta pastrarea tuturor principiilor active din planta) se poate face prin adaugarea unor antioxidanti naturali, cum ar fi vitaminele naturale A, C si E. Gelul este astfel stabilizat si rezista o perioada lunga de timp dupa recoltarea frunzei, pastrându-si intacte toate calitatile terapeutice.
Întelegându-se importanta terapeutica a gelului de aloe, oamenii de stiinta din secolul nostru au urmarit în ultimele decenii realizarea stabilizarii gelului de Aloe Vera, astfel ca el sa poata fi folosit pe scara larga de cât mai multi oameni.
Cercetarile în vederea obtinerii metodei de stabilizare a gelului au fost încununate de succes la sfârsitul anilor 1940 - începutul anilor 1950 si, în consecinta, acesta a devenit din acel moment un bun de larg consum.
Pâna în 1968 au fost brevetate mai multe metode de stabilizare. Firma Aloe Vera of America a realizat doua brevete privind stabilizarea gelului de aloe numai prin metode strict naturale, fara aditivi sau conservanti chimici de sinteza. Aceasta firma a fost încorporata de Forever Living Products, care a mai brevetat ulterior alte doua metode de stabilizare. Aceste metode stau la baza obtinerii unui gel purificat si stabilizat 100%, cu termen de garantie care a crescut de la 2 ore la patru ani!